Planul DiEM25 pentru pacea în Ucraina

Membri Diem25 au aprobat o propunere în cinci puncte, care are ca scop terminarea conflictului din Ucraina.

De când a început acest conflict, DiEm25 a protestat deschis pentru oprirea violențelor.

În spiritul democratic și conform politicilor realiste – și pragmatice – care ne călăuzesc, am consultat membrii DiEM25 privitor la: care ar trebui să fie propunerea noastră pentru pacea în Ucraina?

Acum, după lungi dezbateri interne și după o sesiune de vot a tuturor membrilor, avem în sfârșit un răspuns.

Un plan de pace în cinci puncte care propune:

  • O încetare imediată a focului, urmată de o retragere a trupelor rusești în afara granițelor existente înaintea începerii conflictului;

  • Crearea unei zone complet demilitarizate, de 200 de kilometri de ambele părți ale graniței;

  • Un acord de ne-agresiune, bazat pe recunoașterea faptului că Ucraina este o țară independentă și neutră care nu va admite nicio armă nucleară pe teritoriul său;

  • O structură de conducere pentru Estul și Sudul Ucrainei, bazată pe modelul acordului de la Belfast;

  • Ambele tabere să agreeze faptul ca orice dispută să fie soluționată sub umbrela ONU.

Urmează partea cea mai grea: organizarea societății civile din Europa și ”construirea” unor mișcări care să transforme acest plan de pace într-o realitate.

Acest plan este în același registru cu poziția pe care DiEM25 a avut-o încă de la începutul conflictului și este centrat pe același principiu – un sentiment puternic împotriva războaielor.

DiEM25 nu a evitat și nu a luat-o pe ocolite când a fost vorba de acest subiect. Încă din mai ne-am angajat să gasim soluții contructive pentru oprirea acestui oribil război.

Declarația de la Atena

Declarația semnată la Atena, pe 10 mai, de Jeremy Corbin, Ece Temelkuran și Yanis Varoufakis din partea Internaționalei Progresiste, DiEM25 și MeRA25, reprezintă un apel către toate forțele democrate de pe glob pentru a-și uni forțele într-o Nouă Mișcare Nealiniată Politic.

Aceasta reiterează poziția conform căreia singura cale către pace și către o lume în care reușim să evităm dezastrul climatic și să lăsăm urmașilor noștri o șansă decentă și condițiile necesare unei prosperități generale, este ca statele democrate, suverane și nealiniate să colaboreze.

Vrei să fii informat despre acțiunile DiEM25? Înscrie-te aici

Vom transforma Black Friday în Make Amazon Pay Day (Fă Amazon să Plătească)

Sindicatele, ecologiștii și alte grupuri s-au angajat să transforme reducerile de Black Friday în Make Amazon Pay Day, organizând greve și ...

Citește mai departe

Planul DiEM25 pentru pacea în Ucraina

Membri Diem25 au aprobat o propunere în cinci puncte, care are ca scop terminarea conflictului din Ucraina.

Citește mai departe

Democrația triumfă: Lula câștigă alegerile în Brazilia

Acum, cetățenii Braziliei, au ales speranța în detrimentul fricii, au ales solidaritatea , nu ura.

Citește mai departe

Coordonatorul de Campanie al DiEM25, Dusan Pajovic discută într-un podcast Upstream despre Noul Pact Ecologic

Coordonatorul de campanie al DiEM25, Dusan Pajovic a apărut pe cunoscutul podcast Upstream pentru a discuta Tranziția Verde și Noul Pact ...

Citește mai departe