Este întrebarea care frământă acum întrega planetă. După modul calm, unitar și controlat în care reacționează Occidentul, pare că planul NATO merge fară sincope. Două perspective se deschid: cu sau fară Putin.

După anexarea Crimeei în 2014, cei care au luat în serios amenințarea rusă au fost NATO. Așa cum admitea recent secretarul general adjunct al NATO, alianța a pregătit riposta ucraineană cu mult timp înaintea invaziei din februarie 2022. De altfel, acțiunea militară a Rusiei se dovedește a fi un eșec total, prin foarte slaba pregătire a militarilor, a incapacității logistice și mai ales a culegerii de informații. Se poate spune că invazia Ucrainei a fost mult mai bine pregătită de NATO decât de Rusia. Incapacitatea de anticipa reacția ucraineană, lipsa informațiilor privind susținerea din partea aliatiilor în pregătirea ripostei și în special eșecul loviturii de stat (programată probabil de Moscova) care urma să aducă la conducerea Ucrainei o nouă garnitura politică atașată Rusiei, au adus Moscova într-o situație umilitoare și penibilă, fară o posibilitate de ieșire rezonabilă. În acest context, pregătirea minuțioasă a ripostei și dejucarea în secret a planurilor politice ale lui Putin ridica un mare semn de întrebare asupra cinismului cu care NATO a acționat, în condițiile în care reacția militară violentă a unui Putin pus cu spatele la zid era perfect previzibilă.

Mulți analiști politici și mai ales militari, cunoscători ai mașinii de război rusești, converg către ideea că Putin nu se va opri până când nu-și va atinge obiectivele. Intervenția militară extrem de brutală, crimele împotrivă civililor și distrugerile materiale fară precedent de la al Doilea Război Mondial încoace, modul barbar în care a decurs invazia, deportările masive de civili (încă neconfirmate oficial) din zonele ocupate, metodele staliniste de impunere a dominației prin forță, au scos la lumină o Rusie anacronică, ancorată în ideologii de secol 19, dominată de o mentalitate naționalistă desuetă, incapabilă de a se racorda la cerințele de civilizație ale secolului 21. Prăpastia creată între cele două popoare considerate surori, nu se vă putea închide pentru multe zeci sau poate sute de ani de acum încolo. Evident, și celelalte state vizate de Rusia în proiectul său “Lumea rusească” și Uniunea economică euroasiatica au luat act acum de metodele prin care Rusia înțelege să pună în practică aceste proiecte și vor căuta cu disperare protecția vestului. Efectul obținut este astfel total opus celui programat de Putin în proiectele sale.

Odată ce aceste proiecte au fost îngropate, se pune problema în ce va consta victoria lui Putin. Este clar că el nu se vă putea întoarce la rușii săi clamând victoria asupra nazismului. Este nevoie de rezultate palpabile, mult mai concrete, care să justifice uriașele pierderi umane și materiale, dar și anii de privațiuni care vor urma. Proiectul său minimal pare a fi acum “ Novorossiya”. Pentru o cucerire și anexare a sudului și estului Ucrainei este însă nevoie de o resetare a acțiunii militare și de o mobilizare de forțe mult superioară. După modelul Mariupol, este probabil că întrega zona să fie redusă la ruină și apoi ocupată de o mult mai consistentă forță militară. Pentru a trece la următorul nivel de mobilizare și acțiune armată, este însă nevoie de o justificare față de poporul rus iar îngrijorările responsabililor NATO sunt că aceasta va veni din simularea sau provocarea unui atac cu arme neconvenționale împotrivă Rusiei.

Neutralitatea Ucrainei, ce se contura prin renunțarea la arsenalul său nuclear moștenit odată cu desființarea URSS (în favoarea Rusiei) a fost atacată constant din ambele direcții. Desigur aceasta ar fi fost soluția ideală atât pentru Statul ucrainean (în contextul sau etnic) cât și pentru o Europa dornică de stabilitate. Oportunitatea însă s-a pierdut iar realitatea zilei nu pare să mai ducă în aceasta direcție: Putin nu se poate opri din expansiunea teritorială declanșată în Ucraina iar Occidentul nu poate accepta această “Nouă ordine mondială” prin care cei puternici să–și adjudece părți din teritorile unor țări mici, doar prin faptul că au puterea să o facă. Măcar și prin respingerea acestui mod de operare SUA și NATO au înțeles să–și respecte statutul și tratatele ce definesc actuala structură politică mondială.

În ceea ce privește probabilitatea ca Putin să accepte o negociere care să pună capăt conflictului printr-o renunțare din partea sa la pretențiile teritoriale sau la înghețarea conflictului, trebuie avut în vedere contextul intern rusesc, creat prin deciziile strategice din ultimii ani. Atunci când auzim din partea politicienilor occidentali lozinci electorale de genul “Make America Great Again” atât media cât și cetățenii le tratează cu același interes cu care privim la o reclamă la biscuiți. Atunci când ne aflam însă în fața unei declarații de genul “vom face Rusia o mare putere mondială” emisă de un personaj cu profilul lui Putin, trebuie înțeles că suntem în fata unui angajament cât se poate de serios, bazat pe o strategie economică și militară care a pus în mișcare o întreagă țară și un popor dispus să–și asume rolul său istoric. Faptul că acest angajament este o utopie venită din negura istoriei este mai puțin important acum.

O escaladare a conflictului în alte regiuni ale Europei sau ale lumii este puțin probabilă. Rusia și-a blocat în Ucraina 70-80% din forță militara activă și a consumat cam jumătate din rachetele pe care le avea la dispoziție la începutul războiului. Asta în timp ce NATO nu a tras nici măcar un cartuș din arsenalul propriu. Desigur, pot apărea provocări care să justifice noi mobilizări interne în Rusia, dar cam atât. În privință riscului unui atac nuclear, acesta pare de asemenea îndepărtat. După criza nervoasă inițială, la confruntarea cu realitatea dură din teren, cu siguranță că rușii vor reveni la pragmatismul care îi caracterizează și vor încerca să obțină maximul de profit din situația dezastruoasă și penibilă în care s-au trezit.

O rezolvare pe fond a crizei militare și economice nu se poate realiza cât timp Putin va fi la putere în Rusia. Abandonarea proiectelor expansioniste aberante nu se poate face dacat prin înlocuirea garniturii de la conducerea Rusiei. Poziționarea neechivoca a Occidentului față de Putin nu lasă loc pentru nicio conciliere. De aceea numărul victimelor și volumul distrugerilor din Ucraina, dar și suferința și privațiunile care vor afecta întreagă planetă, depind de viteza cu care vă fi înlocuit Putin de la conducerea Rusiei.

Noi, ca democrați, avem oportunitatea de a privi dincolo de jocurile de putere și de interesele geopolitice și să aducem în prim-plan libertatea de alegere, voința cetățenilor. Dacă, în contextul său istoric  și politic actual, poporul ucrainean a decis să–și apere libertatea de a-și alege destinul, iar pentru moment destinul pe care dorește să și-l construiască, cu prețul sacrificiului suprem, este acela de a se alătură Occidentului și NATO, nu avem altceva de făcut decât să luam act de aceasta și eventual să-i susținem.

Obiectivele noastre pentru democratizare, demilitarizare și pace trebuie însoțite de o abordare pragmatică a situației internaționale actuale. Nevoia de securitate în lume vă dispărea atunci când ultimul dictator și ultima superputere militară nedemocratică vor dispărea. Goana pentru protecție militară și garanții de securitate va fi pe lista de priorități în perioada următoare, mai ales pentru țările mici și mai ales pentru cele aflate în vecinătatea unor puteri cu pretenții expansioniste. Acceptarea acestei realități nu ar trebui să împiedice procesele democratice și reunirea cetățenilor din întreagă lume sub același steag, cel al libertății și cooperării între oameni, indiferent de zona politică și de influența militară din care provin.

Vrei să fii informat despre acțiunile DiEM25? Înscrie-te aici