Trăiesc într-o țară unde Rusia are o imagine negativă căpătată după cel de-al doilea război mondial și „consolidată” în deceniile următoare. Mulți au în familie bătrâni care povestesc fapte reprobabile ale ostașilor sovietici când frontul estic s-a reîntors spre România aliată la acel moment cu Germania nazistă. Bunica își sfătuia copii să se ascundă când apăreau în localitate ostașii ruși. Dimpotrivă, spun aceeași bătrâni soldații nemți dădeau copiilor bomboane. Furturile și violurile erau la ordinea zilei acolo unde ajungeau soldații sovietici. Liderii politici români au fost aduși în anii 50 pe tancuri de la Moscova iar orice instituție publică era construită în oglindă, după chipul și numele uneia sovietice. Conducătorii trebuiau aprobați de Moscova și tot de acolo erau dați jos.

Spun aceste lucruri pentru a explica acum curentul puternic anti-rus din mai multe state est-europene și de ce paginile de socializare ale multor intelectuali români sunt pline de mesaje anti-Putin, Orice victorie a ucrainenilor este sărbătorită pe internet de către formatorii de opinie ce opun barbariilor din stepa rusă aspirațiile europene ale ucrainenilor.

Site-urile de socializare au transformat războiul într-o chestie la modă, Mass-media, cu puține excepții, este prin definiție pro-Ucraina. Publicațiile se simt obligate să mai plaseze în conținut câte o piesă informațională cu greutate afectivă. Imaginea unei tinere ucrainence în ținută militară impecabilă și cu arma in mână sau a unui faimos cântăreț ucrainean ce își înregistrează piesa pe telefon în tranșee ajunge să legitimeze războiul, argument demonstrativ al dorinței de libertate a ucrainenilor și etichetă de acceptabilitate pe dorința Ucrainei de a intra în NATO.

Tonurile eroice, îndemnul la luptă, analizele strategice sunt însă cele ale unei țări care în aceste zile nu cunoaște ororile războiului.

Românii privesc în aceste zile primăvara, pomii infloriți și puțin se gândesc că totuși la câteva sute de kilometri distanță, ucraineni morți în bombardamente sunt îngropați în fața blocului lor, soldați tineri ruși sunt trimiși familiilor în pungi de plastic, locuitori ai unor orașe ucrainene au parte de momente cât se poate de asemănătoare cu cele din blocada Leningradului.

Aproape patru milioane de ucraineni și-au părăsit locuințele, zeci dacă nu sute de mii de unități locative au fost distruse, la fel străzi, drumuri, căi ferate, fabrici, obiective industriale și economice etc. Orice lunetist ascuns într-un bloc, orice purtător al unui aruncător de rachete anti-tanc, a devenit scuza ideală pentru distrugerea întregului bloc de către artileria rusă.

Daunele provocate țării vecine depășesc 60 de miliarde de euro potrivit ultimelor estimări. Șiruri de ucraineni însoțiți de bătrâni in cărucioare, oameni ce nu au avut sufletul să își lase animalele favorite în casele dărâmate, copii cu privirea goală tinând strâns în brațe un iepuraș sau un ursuleț sunt imagini comune în gările din Polonia, România sau Republica Moldova, acolo unde sosesc refugiații.

Desigur nicio mare realizare a omenirii, niciun important tratat de pace semnat după nu ar putea justifica acest măcel.

Merită războiul?

La ora scrierii acestor rânduri ucrainenii fac eforturi disperate de a obține negocieri pe pace cu Rusia.

Ultimele informații sunt că Ucraina, prin vocea președintelui Zelensky este chiar dispusă să renunțe la aderarea la NATO. Foarte probabil aceasta este ceea ce se putea obține de la bun început în discuții diplomatice. Neutralitatea Ucrainei se găsește acum pe masa negocierilor, după nesfârșite suferințe și incomensurabile distrugeri. Alinierea țării la alianța militară ar fi dus la crearea celei mai lungi frontiere a Rusiei cu o țară membră NATO (1.900 km frontieră terestră), în condițiile în care singurele țări membre ale alianței nord-atlantice ce au graniță directă cu Rusia sunt Letonia și Estonia (împreună 500 de kilometri de frontieră).

Dacă socotim și faptul că Ucraina este văzută ca leagăn al statului rus, opoziția Moscovei față de aderarea vecinilor de la vest la NATO este ușor de înțeles. Opoziție care în niciun caz nu infirmă vocația europeană a ucrainenilor, sătui să fie văzuți niște „ruși mici” de către marele lor vecin de la est.

Lucrurile au scăpat de sub control, iar negocierile anterioare războiului par a fi lipsit. În locul acestora presa a consemnat mai degrabă declarații belicoase de ambele părți. Rusia nu și-a inchipuit că asaltul asupra Ucrainei va dura mai mult de câteva zile. De ce ar fi negociat la modul serios când avea masați peste 100.000 de soldați la granița cu Ucraina și era sigură că Occidentul va face un pas înapoi speriat. Actualul peisaj economic din Rusia, caracterizat de prăbușirea rublei, părăsirea țării de către capitalurile vestice și transformarea conductelor de gaze spre vestul Europei în fier vechi părea ceva imposibil.

De cealaltă parte nici Occidentul nu a fost interesat de negocieri cu Rusia. În decembrie 2021, cu deci două luni inainte de începerea războiului, Jens Stoltenberg secretarul general NATO afirma dreptul Ucrainei de a adera la ce bloc militar dorește, aceasta într-o conferință comună cu președintele Zelensky. „The decision on whether Ukraine can join NATO will be taken by Ukraine and 30 NATO Allies alone”, spunea Stoltenberg.

Acum Rusia și Ucraina au ca singură șansă, cea de a se așeza la masa negocierilor și să discute singura alternativă posibilă, neutralitatea celei de-a doua, numită de unii „finlandizare”. Miza este mare pentru Ucraina căci Rusia cu greu mai poate reintra cu capul sus pe ușa istoriei, mai ales cu același Putin in fruntea țării.

Occidentul care a sedus și abandonat Ucraina pare acum puțin dispus să o primească în NATO. În 2008 la București liderii NATO încurajau candidatura Ucrainei la NATO. „NATO primește cu bucurie dorința Ucrainei și Georgiei de a deveni membre NATO”, spuneau reprezentanții alianței strânși la București în 2014. Odată început războiul, Occidentul a devenit prea puțin dornic să intre în conflict deschis cu Rusia de dragul primirii Ucrainei in NATO. Lăsată singură, soluția pare a fi ceea ce unii comentatori numesc și consideră dezirabil finlandizarea Ucrainei.

Alte voci spun că o finlandizare a Ucrainei nu e posibilă. Scenele sunt diferite, istoriile sunt diferite, spun unele voci care de altfel atrag atenția că însăși Suedia sau Finlanda cochetează cu renunțarea la neutralitate. Neutralitatea Finlandei ar fi fost una forțată, calitatea de stat membru UE include și obligații de natură militară și argumentele contra pot continua.

Soluțiile alternative însă lipsesc.

Pe lângă neutralitate, un tratat de pace ar trebui să restabilească controlul integral al Ucrainei asupra teritoriilor sale, respectarea drepturilor tuturor minorităților la standardele EU în domeniu, o autonomie locală constructivă și dreptul acestei țări de a adera economic la orice angajamente, de genul țărilor AELS ce au comerț liber cu Uniunea Europeană. Militar Ucraina poate rămâne neutră, dar nu indiferentă la ce se întâmplă în jurul ei cum zilele acestea nici Suedia nu a fost indiferentă de drama ucrainenilor.

Lumea a ajuns intr-un punct greu de imaginat acum câteva luni.

Punct în care unii câștigă, alții pierd. Ce s-a schimbat? Războiul a ajutat pe cei care au vrut să demonstreze că Rusia nu e atât de puternică pe cât pare. Poate pe cei care au vrut să scoată Ucraina din sfera de influență a Rusiei. Poate în câștig ies și cei dornici să aibă la dispoziție teren pentru numeroase contracte de război si de reconstructie a țării care vor fi plătite, cel mai probabil, din fonduri de reconstrucție finanțate de Bruxelles din taxele europenilor. Trebuie spus ca nu întotdeauna războiul e un dezastru din punct de vedere economic și nu pentru toți La finele celui de-al doilea razboi mondial, Statele Unite aveau un PIB mai mare cu procente bune față de perioada premergatoare conflagrației.

Bucuroși sunt poate și cei care au vrut să vadă terminată relația de dependență economică de Rusia prelungită de către țări precum Germania sau Austria pâna în sfera compromisului inacceptabil.

Pentru restul însă? Războiul nu merită. Poate fi distrugerea unei țări monedă de plată pentru schimbarea relațiilor de putere Rusia – lumea atlantică? Trebuie rase orașe întregi de pe hartă pentru ca gazele și materiile prime să dispară din relațiile de putere ale acestei lumi și pentru conturarea unor noi paradigme mondiale a resurselor energetice și ecologiei?

Merită?

Vrei să fii informat despre acțiunile DiEM25? Înscrie-te aici