Invazia rusă din Ucraina - cauză sau consecință?

Invazia rusă din Ucraina – cauză sau consecință?

Pentru a înțelege conflictul din Ucraina și pentru a întrevedea modul în care acest conflict se sfârși, trebuie avem în vedere evoluția politica a Rusiei și evenimentele care au condus la afirmarea lui Vladimir Puțin ca conducător cu puteri depline.

 

Căderea “cortinei de fier” a însemnat pentru Rusia importante pierderi teritoriale prin desprinderea unor republici din fostul URSS, pierderi de resurse și piețe și mai ales abandonarea (considerată umilitoare pentru establishmentul rus dar și pentru o bună parte a populației) a statutului de superputere mondială. Decada 1990-2000 care, după standardele occidentale, ar fi trebuit conducă la democratizarea Rusiei, la instituirea libertăților cetățenești și la instaurarea economiei de piață, a condus de fapt la haos instituțional și corupție generalizată. Anul 1999 a marcat venirea la putere a lui Vladimir Putin și a echipei din KGB fidelă acestuia, având o puternică susținere populară pentru schimbarea stării de fapt.

 

Primii ani ai decadei 2000-2010 au fost marcați de încercări de apropiere dintre Rusia și Occident, prin proiecte de asociere cu UE, tratate de reducere a armamentului strategic și a rachetelor balistice. În 2008 Rusia a propus un nou tratat de Securitate europeană pe principiul “fară linii de separare” care ar fi stopat admitera în NATO de noi membri, foste republici sovietice. În 2010 Rusia a propus realizarea unui perimetru defensiv comun privind managementul rachetelor balistice care ar fi condus la o alianță militară “de facto” între Rusia și NATO. Toate aceste inițiative au eșuat, pe fondul celui de-al doilea val de extindere al NATO în Europa de Est care a cuprins Romania și Bulgaria și mai ales în urma Summitului de la București din 2008 când SUA și NATO au anunțat planuri de admitere pentru Ucraina și Georgia, ocazie cu care Vladimir Putin avea anticipeze apariția unor conflicte civile în Ucraina. Aderarea acestora a fost blocată atunci de Franța și Germania, Ucraina și Georgia primind promisiunea unei aderări la o dată nespecificata.

 

Lipsa de reacție a Occidentului față de cererile Rusiei de a-i fi respectată zona de influență politică precum și suspiciunile Occidentului față de ambițiile neoimperialiste ale Rusiei, la care s-a adăugat conflictul militar indirect din Siria, au condus la răcirea iremediabilă a relațiilor și la escaladarea noului “Război rece”.

 

Revenit în funcția de președinte în 2012, Vladimir Putin a operat schimbări semnificative sub aspectul doctrinei militare și al retoricii politice, dar și al pregătirilor concrete pentru viitoare conflicte armate. Acestea au constat în special în:

  • Centrarea politicii interne și externe pe ideea câștigării suveranității depline, eliminarea influențelor externe asupra politicii interne a Rusiei și revigorarea retoricii naționaliste. Lansarea proiectului “Lumea rusească”, marchează introducerea unui nou concept menit promoveze interesele naționale ale Rusiei pe plan global și ocuparea poziției de lider exclusiv înspațiul sau de dominație istorică”. Astfel “Lumea rusească” este văzută o civilizație distinctă, asociată cu valorile tradiționale rusești, incluzând slavii estici din Ucraina și Belarus. Prin definirea unui naționalism statal de tip “rossiiskiy” menit transforme Federația Rusaîntr-un lider și centru de atracție al întregii Eurasii”, pentru prima oară în istoria modernă, Rusia respinge Europa atât ca mentor dar și ca model.
  • Contestarea ordinii globale unipolare personificată de SUA, prin ridicarea de bariere în calea promovării conceptelor democratice, normelor și practicilor după care funcționează societățile occidentale precum și a mecanismelor de arbitarj consacrate.
  • Transformarea Rusiei în centrul unei mari unități geoeconomice denumita Uniunea Economică Eurasiatica întărită prin componente politice, culturale și de securitate. Aceasta ar urma fie construită pe scheletul fostei URSS în scopul de a elibera Rusia de presiunea economică la care este supusă de UE și China și de a deveni un competitor viabil al acestora pe plan mondial. Incluzând Ucraina, acest proiect suprastatal ar urma înglobeze o populație de peste 200 milioane de oameni.
  • Investiții masive prioritare în industria de armament în vederea echipării armatei cu armament de ultimă generație, investiții privite și ca locomotiva pentru reindustrializarea Rusiei. „Dezvoltarea și aplicarea mãsurilor necesare, menite sã îmbunãtãteascã eficiența învãtãmântului militar-patriotic al cetãtenilor Federației Ruse, pregãtindu-i pentru serviciul militar obligatoriu.”
  • Redefinirea Occidentului ca pe un concurent puternic, un rival important și sursa celor mai multor riscuri și amenințări militare.
  • Includerea mișcărilor de contestare din partea opoziției în aria informațională interna a Rusiei, asociate pericolelor și amenințărilor militare și includerea acestora în sferaamenințărilor externe”.
  • Consacrarea unui nou tip de război, denumit “războiul hibrid” prin permanentizarea stãrii de rãzboi pe teritoriul confruntãrii dintre diferiți actori combatanți, participarea la acțiuni militare ale trupelor armate neregulate și ale companiilor militare private, intervenția indirectã și asimetricã în regiunea de conflict, utilizarea organizațiilor nonguvernamentale și a partidelor politice finanțate din exterior. Acest nou tip de război a fost implementat cu succes de Moscova în Crimeea și Donbas.
  • Includerea în Doctrina militară actualizată în 2014 a legitimității unui răspuns militar la adresa unei „agresiuni militare pe teritoriul sãu, fie a unei agresiuni îndreptate împotriva aliaților sãi, sau a cetãtenilor ruși care locuiesc în afara Federației Ruse“.

Odată ce acest pachet ideologic, doctrinar și militar a fost creat, ocaziile pentru punerea sa în aplicare nu au întârziat apară. În 2009 UE a lansat proiectul Parteneriarului Estic cu șase țări din blocul ex-sovietic: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Anul 2013 a fost de marcat competiția dintre UE și Rusia pentru atragerea Ucrainei într-unul dintre cele două mari proiecte: cel al UE și cel al Uniunii Economice Eurasiatice promovat de Moscova. Sub presiunea Moscovei, președintele ucrainean de atunci a suspendat negocierile cu UE, dar ceea ce media rusă clama pe o mare victorie a marelui plan eurasiatic rusesc a fost pus sub semnul întrebării de revoluția din Kiev cunoscută sub numele de Euromaidan. Sub spectrul revenirii la putere a reprezentanților Revoluției portocalii prooccidentali, al mișcării centrifuge a fostelor republici sovietice și astfel a prăbușirii tuturor planurilor sale revizioniste și expansioniste, Putin a luat decizia invadării și anexării Crimeei în martie 2014.

 

Luate prin surprindere, țările occidentale au avut o reacție foarte palidă, sancțiunile au fost neconvingătoare, în special din cauza intereselor economice semnificative ale unor țări europene față de Rusia. Oricum, aceste sancțiuni au avut efect o creștere a suportului popular în Rusia față de Putin, sancțiunile fiind interpretate ca un atac al Occidentului împotrivă rușilor. Această victorie extrem de facilă a validat strategiile și evaluările lui Putin precum și teoria noului război hibrid. Totuși, planul de destabilizare a Ucrainei, pregătit cu mult timp înainte nu a dat roade, populația vorbitoare de limba rusă din estul Ucrainei și nici agenții pregătiți din timp, nu au reacționat conform planurilor lui Putin pentru contestarea puterii de la Kiev și enclavizarea/federalizarea tării. După cum se vede, această supraevaluare s-a repetat și în februarie 2022, cu consecințe majore în defavoarea invadatorilor. În schimb, “Victoria” din Crimeea a adus în prim-plan un nou proiect al lui Putin denumit Novorossiya (Noua Rusie). Această nouă Rusie ar urma cuprindă provinciile din estul și sudul Ucrainei de la Kharkov la Odessa, zone presupus a fi populate majoritar de etnici ruși favorabili planurilor Moscovei. Totodată, a revelat întregii lumi mecanismul prin care Rusia își propune impună o Nouă Ordine Mondială, și anume prin cuceriri teritoriale și reconfigurarea granițelor.

 

Invazia Ucrainei din februrie 2022 este așadar o consecință clară a noii doctrine militare rusești și a planurilor imperialiste ale lui Putin. Deși toate aceste planuri erau publice, Occidentul nu a reacționat și nu a pregătit o ripostă coerentă până la anexarea Crimeei. Este de altfel greu iei în serios ambițiile de mare putere mondială ale unei tari al cărui PIB este aproape cât al Spaniei, măcinată de corupție, cu o armată slab echipată și cu o economie dependentă aproape exclusiv de Occident și de exportul de materii prime, dar totuși posesoare al celui mai mare arsenal nuclear.

Vrei să fii informat despre acțiunile DiEM25? Înscrie-te aici

DiEM25 susține campania de oprire a legislației împotriva confidențialității propuse de Comisia Europeană

Suntem printre cele 100 de organizații ale societății civile și profesionale care au semnat o scrisoare pentru a susține confidențialitatea, ...

Citește mai departe

DiEM25 susține campania Occupy: End Fossil Now

DiEM25 susține mișcarea Occupy: End Fossil Now, care își propune să organizeze în următoarele luni o serie de proteste conduse de tineri din ...

Citește mai departe

Datorie pentru Climă: o inițiativă pentru a promova o tranziție verde echitabilă

DiEM25 susține ”Datorie pentru Climă” - o inițiativă a țărilor mai puțin dezvoltate pentru a transforma datoriile în acțiuni climatice, pentru o ...

Citește mai departe

Concesiile Finlandei și Suediei pentru Turcia: o victorie pentru Erdogan și mașina de război NATO

Condamnăm concesiile făcute de Finlanda și Suedia în favoarea Turciei pentru a fi propuse ca membri NATO la summitul de la Madrid din acest an.

Citește mai departe