Jeremy Corbin despre Ucraina, Grecia, Brexit, Sistemul Național de Sănătate al Marii Britanii (NHS) și Partidul Laburist (Munictoresc) înaintea participării la Congresul MeRA25

În drumul său spre Atena unde va lua parte la Congresul MeRA25, (partidul nostru politic din Parlamentul Greciei) fostul lider al Partidului Laburist (Muncitoresc) al Marii Britanii, Jeremy Corbin a dat un interviu cotidianului grecesc TA NEA. Citește mai jos acest interviu.

 

Domnule Corbyn, mergeți în Grecia în această lună, pentru a participa la Congresul MeRA25. De ce MeRA25 ? Congresul Syriza a avut loc recent și din câte știm, aceștia au vrut de asemenea să vă invite.

Plănuiesc de ceva vreme împreuna cu Yanis Varoufakis o vizită în Grecia și sunt încântat să particip la Congresul MeRA25 pentru a discuta despre pace, justiție și solidaritate internațională.

Nu am primit altă invitație dar, desigur, colaborez cu partide de stânga și progresiste din Europa și de pe glob. Printre acestea se numără și Syriza cu care am lucrat deseori în cadrul Grupului Confederal al Stângii Unite Europene din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

 

O întrebare generală: În cadrul ultimelor alegeri din Franța am fost martorii unor consolidări a poziției partidelor de extrema dreaptă sub conducerea lui Le Pen și a lui Zemmour, chiar dacă Macron a fost reales. De cealaltă parte Spania și Portugalia au guverne social-democratice. Care direcție credeți că va triumfa?

Consider, deoarece lucrurile sunt așa cum sunt, că acestea nu pot rămâne așa cum sunt. Sistemul global se destramă: datoriile, lanțurile de aprovizionare, conflictele, inegalitatea, schimbările climatice. Centrul nu va putea face față, așa cum ați sugerat, extrema dreaptă ia amploare în mai multe țări. Este datoria stângii să prezinte o alternativă puternică și optimistă și sunt convins că o vom face.

Melenchon a fost aproape în a înfrânge forțele de extremă dreaptă la alegerile presidențiale și sunt foarte optimist în privința viitoarelor alegeri, acum că forțele politice de stânga încep să se concentreze.

 

Care este poziția dumneavoastră în privința invaziei din Ucraina ? Credeți că este o mișcare politică bună aceea de a contesta atât Rusia cât și NATO?

Condamn cu fermitate invadarea Ucrainei de către Rusia. Acest lucru este nejustificabil. Accentul trebuie pus acum pe încetarea focului, retragerea trupelor rusești și încheierea unui acord de pace.

Acest acord trebuie să includă în mod clar statutul de țară neutră pentru Ucraina. NATO ar fi trebuit să se sfârșească odată cu Războiul Rece. Alianțele militare și atitudinile agresive dau naștere altor atitudini agresive. Expanisunea NATO este o greșeală care micșorează premizele dialogului pașnic. Așadar cei care trăim într-o țară membră NATO, ar trebui să fim foarte vehemenți în privința modului în care guvernele noastre au jucat un rol în escaladarea tensiunilor și în crearea unui cadru în care Putin a luat această decizie nesăbuită și criminală de a ataca Ucraina.

 

Cum se raportează Proiectul dumneavoastră, Pace și Justiție problemelor ce țin în general de păstrarea păcii?

Poziția noastră este foarte simplă: războaiele se termină cu negocieri și dialog așa că haide-ți să găsim mai repede această cale și să excludem războiul. Pe termen scurt, putem obține acest lucru construind o mișcare globală a păcii care să poată pune presiune pe guvernele implicate în asemenea comportamente și să le oblige pe acestea să se așeze la masă și să discute. Pe termen lung, trebuie să confruntăm industria războiului: companiile producătoare de armament, antreprenorii din industria apărării și clasa politică dornică să declanșeze aceste conflicte prin intermediul unor campanii naționale și globale derulate de Organizația Națiunilor Unite sau de alte instituții pentru a ajunge să trăim într-o lume lipsită de armament nuclear. De asemenea putem fonda instituții specializate în rezolvarea conflictelor, care să promoveze o diplomație a cetățenilor.

 

În ceea ce privește Marea Britanie, credeți că poziția nuanțată privitoare la Brexit pe care ați avut-o va costat din punct de vedere politic? Cum vedeți evoluția Brexit-ului în ziua de azi?

Brexit a divizat potențiala noastră coaliție electorală și a deviat energia de la alte probleme care erau mult mai importante. Am vrut să-i aducem la un loc pe cei mulți – fie că votau pentru a părăsi sau a rămâne in Uniunea Europeană – împotriva celor puțini.

În opini mea, Brexit înseamnă două lucruri diferite. Unul este reprezentat de aspectul politic și cultural al societății britanice. Acesta se va evapora și va fi înlocuit, deoarece Brexit ca proiect politic a fost atins. Cealaltă semnificație este una practică ce include schimbarea modelului de realționare a Marii Britanii cu Uniunea Europeană. Acest aspect va dura și va fi un proces complex și plin de dificultăți care depinde și de evoluția Uniunii Europene. Cred că în unele domenii vom vedea o cooperare mai mare între Regatul Unit și Uniunea Europeană. Dar dacă Marea Britanie va fi capabilă să urmeze alt model economic distanțat de regulile Uniunii Europene, acesta depinde foarte mult de direcțiile politice pe care le vor lua acestea. Ne vom îndepărta de modelul neo-liberal, care va insemna schimbarea sau încălcarea regulilor Uniunii Europene, așa cum vorbește Melenchon în Franța, sau vom rămâne înlănțuiți de acest model ? Aceasta este o provocare atât pentru Uniunea Europeană cât și pentru Marea Britanie și rămâne o provocare indiferent de relația formală dintre acestea.

 

Deoarece Grecia iese din perioada pandemiei, credeți că este acesta un moment potrivit spentru discutarea Sistemului nostru National de Sănătate? Credeți că ideea unui sistem de sănătate public capătă putere sau că cei care se află la butoane vor găsi în continuare metode să submineze acest lucru?

Sistemul Național de Sănătate este cel mai civilizat lucru al Marii Britanii. Acesta reprezintă o mare victorie câștigată de către cetățeni. Îl vom apăra totdeauna. În acest moment este într-adevăr într-un moment dificil, subfinanțat, și privatizat. Nu numai că trebuie să schimbăm acest lucru dar trebuie să creăm și un Serviciu de Îngrijire Național care să se asigure că fiecare cetățean trăiește demn și fără frica că va îmbătrâni sau se va îmbolnavi.

 

Încă un lucru: Ați fost exclus din Partidul Laburist (Muncitoresc) din cauza acuzațiilor de antisemitism. Cum răspundeți acestor acuzații și atitudinii noii conduceri față de dumneavoastră? Mai exact, puteți face un comentariu și asupra politicilor lui Keir Starmer?

Evident, sunt foarte întristat că partidul căruia i-am dedicat toată cariera politică a ajuns în poziția actuală. Nu este un secret faptul că în calitate de lider al Partidului Laburist, am fost victima multor abuzuri, nu în ultimul rând din partea mass-mediei care s-a manifestat într-un manieră  nedreaptă și foarte agresivă fapt care a făcut subiectul mai multor studii academice. Cu toate acestea, nimic nu a fost mai dureros decât sugestia că eu (sau echipa mea) am fost părtaș la antisemitism.

Timp de 35 de ani cât am fost deputat pentru Islington, am stat umăr la umăr și am lucrat împreună atât cu alegătorii cât și cu comunitățile evreiești pentru a promova cauzele acestora și pentru a combate antisemitismul. Am avertizat și am căutat în mod constant să atrag atenția asupra creșterii antisemitismului în Europa. Parcursul meu politic vorbește de la sine în acest sens și dovedește tuturor celor care au răbdarea să se informeze că aceasta a fost o manipulare. Așadar aceaste acuzații au fost nu numai foarte dureroase pentru mine dar și neadevărate. De asemenea sunt foarte mândru că am reușit să introducem un plan radical de reformă în conducerea Partidul Laburist plan care a mers mai departe decât oricare altul în direcția expunerii și înfruntării prejudecăților anti-evreiești din cadrul mișcării. Repet, există dovezi concludente în acest sens. Până în momentul în care am reușit să obținem controlul asupra conducerii Partidului Laburist, rata investigațiilor privind plângerile cu privire la antisemitism a crescut de patru ori  și a fost urmată de o escaladare dramatică a numărului de sancțiuni – inclusiv expulzări – pentru cei care erau implicați în acțiuni discriminatorii  la adresa membrilor de origine evreiască sau a poporului evreu în general.

Rămâne o nedreptate profundă pentru membrii de origine evreiască din Partidul Laburist, faptul că înalți oficiali ai acestuia au împiedicat eforturile noastre inițiale de a introduce reforme. Avem de-a face cu un eșec al anchetei CDOE (Comisia Drepturilor Omului și a Egalității) în această privință pentru că nu a scos la lumină cauzele reale ale eșecului sistemului de plângeri. La momentul respectiv, în calitate de lider am acceptat responsabilitatea pentru fiecare caz de antisemitism din partidul nostru și asta într-un mod foarte serios atât în ceea ce privește măsuri concrete dar și în a-mi cere scuze din toată inima din partea Mișcării Laburiste, pentru  această nedreptate.

Acesta a fost motivul pentru care am susținut recomandările raportului CDOE. Din păcate sugestia conform căreia Partidul Laburist sub conducerea mea a fost antisemit din punct de vedere instituțional sau că eu împreună cu echipa mea am fost altceva decât proactivi și hotărâți în a elimina această problemă, este o invenție și din păcate una care a căpătat o amploare uriașă în mass-media. Acesta este argumentul pe care l-am prezentat în urma raportului CDOE care a declanșat suspendarea mea din partid.

Vrei să fii informat despre acțiunile DiEM25? Înscrie-te aici

Sacoșele cu bani din spatele imaginii de curățenie morală promovate de UE

Vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili, a fost arestată pentru corupție

Citește mai departe

It’s time to open the black boxes

Întemeiat pe principiul ”gândește global – acționează local” – IT’S TIME TO OPEN THE BLACK BOXES! (E TIMPUL SĂ DESCHIDEM CUTIILE NEGRE!) – este ...

Citește mai departe

DiEM25 se poziționează împotriva deciziei de a bloca intrarea României si a Bulgariei in Schengen

Votul anti-european și șantajul pe care l-a făcut Austria în legătură cu admiterea României și a Bulgariei în spațiul Schengen reflectă de fapt ...

Citește mai departe

Cerem demisia reprezentantului UE pentru afaceri externe Josep Borrell pentru remarcile sale rasiste la adresa țărilor din afara Europei

Remarcile acestuia denotă o mentalitate ce poate fi considerată rasistă și tributară deprinderilor colonialiste, incompatibilă cu profilul unui ...

Citește mai departe